Arhive lunare: Decembrie 2010

Punct și de la capăt

Anul 2011 începe la un sfârșit de săptămână. Deci 1 Ianuarie ce e? Început  sau sfârșit? Ce dreptate avea nenea ăla cu părul alb și vâlvoi, totul e relativ.

De ce ne plac nouă oare rezoluțiile de sfărșit de an? ”De la 1 Ianuarie mă las de fumat, de la 1 Ianuarie încep cura de slăbire, îmi caut de lucru, mă las de alcool, o să mă apuc să învăț, o să fac mai mulți bani, o să pun al cincilea rând de borduri…” De câte ori ați auzit astea la început de an? Și câte nu au eșuat lamentabil câteva zile sau chiar ore după? (mai puțin bordurile, doar 4 rânduri la valoarea noastră?).

De ce avem nevoie de rezoluții? Pentru că fie recunoaștem sau nu, avem nevoie de schimbare. Și pentru că nu suntem suficient de puternici să facem din momentul prezent un nou început, ne bazăm pe o sursă exterioară. Ce-ar fi dacă 1 Ianuarie chiar ne-ar ajuta, ne-ar împinge de la spate, ne-ar susține, ne-ar ghida, ne-ar da forță. Ce-ar fi dacă nu ar fi doar o dată relativă, într-un calendar relativ care măsoară un timp relativ?

Ne place să ne resetăm. Computer style. Dacă se împute treaba pe desktop, dacă lucrurile nu mai merg atăt de bine precum știam noi că merg, sau ne-am fi dorit noi să meargă, avem magicul buton de restart. Ne punem speranțele în el ca în 1 Ianuarie. De cele mai multe ori este nevoie de o curățenie generală, o devirusare, o rearanjare a sistemului. Din păcate 1 Ianuarie nu are nici măcar puterea butonului de restart pentru că în spatele lui suntem doar noi cu slăbiciunile, obișnuințele, comoditatea, delăsarea, inconsistența noastră.

Pentru că dacă am fi puternici nu am avea nevoie de 1 Ianuarie pentru a începe. Am avea eternul acum în care putem începe orice.

Luni e 3 Ianuarie…

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Fără categorie

Lovi-v-ar, crăpa-v-ar, înfigea-vi-s-ar

Noua configuratie a vietii mele m-a tinut departe de blogu-mi. Până la așezare trebuie să mă împac cu ideea vizitelor sporadice în locul ăsta atât de drag mie și, sper, încă câtorva proprietari de circumvoluțiuni suplimentare. Probabil că și azi aș fi ales confortul oniric în locul butonării târzii dacă nu m-ar fi scandalizat mândria penibilă a vânătorului care a găsit de cuviință să-și arate pozele cu animalele ucise. Pentru cei care suportă, este vorba de acest individ și aceste poze:

http://www.facebook.com/album.php?aid=26029&id=100001122752332&fbid=150187728361985

N-am mai scris de mult și n-aș vrea să umplu aceste rânduri cu gândurile mele de bine la adresa eroului de mai sus pentru că pur și simplu cuvintele ar fi prea blânde și oricum mintea lui n-ar pricepe nimic. Oricum, pentru o primată este chiar de apreciat că a învățat să scrie și chiar să urece poze pe Facebook. Aaaaaah, mă ard degetele, dar mă abțin.

Totuși, ce ne dă dreptul nouă, oamenilor, să fim stăpâni peste celelalte specii? Cu ce drept le vânăm, mulgem, tundem, îngrădim, băgăm în cuști, punem să sară prin foc, facem experimente, răpim din mediul lor natural doar pentru satisfacția noastră și multe multe altele? Pe de o parte există legi de protecție a animalelor dar în același timp există KFC care ucide zilnic zeci poate sute de mii de pui. Am auzit de curând că s-au ofuscat englezii, parcă, după ce a apărut în magazine carne de ren numai bună de pus sub  pom în perioada asta. Dar în același timp mănâncă liniștiți șuncă, salam, fripturi de parcă astea ar crește în pom.

Nu dragii mei. Pulpițele de pui nu cresc în pom. Pentru ca voi să le păpați, cel puțin un pui trebuie să moară. Pentru sălămiorul de la micul dejun s-a sacrificat un cal, un porc, o vacă. Pentru micii care umplu valea din primăvară mor porci, oi, viței.

Să ne imaginăm că o specie mai evoluată ca noi ne-ar crește doar pentru fuduliile noastre delicioase. Am trăi scurta viață câte 50 de suflete într-o cocină de dimensiunea unei garsoniere, ni s-ar da de mâncare puțin bicarbonat să ne fragezim și cam la 2-3 generații ar intra o extraterestră prost plătită să curețe mizeria din garsonieră.

Gândiți-vă la superioritatea rasei noastre de câte ori mergeți la circ sau ma zoo, vedeți o coridă, mâncați un șnițel delicios sau orice altceva ce presupune sacrificiu.

Și dacă în zorii omenirii vânătoarea potolea foamea, astăzi când avem posibilitatea de a alege, unii din noi aleg să vâneze pentru a-și potoli ego-ul. Sau pur și simplu din pură prostie împletită cu ignoranță.

Iubutorilor de sânge cu praf de pușcă le pot spune atât. Există undeva un contor. Și mai nou se pare că există și un timer. Cine are urechi de auzit, să audă!

3 comentarii

Din categoria Fără categorie