Arhive lunare: Februarie 2011

Vârsta întrebărilor

Vine o vreme pentru întrebări. E și o vârstă specifică pentru asta. Din fericire Gogonel nu a ajuns încă la ea. Din păcate am ajuns eu. A doua oară.

Să vă explic. O serie de mici întâmplări din ultima vreme m-a făcut să mă gândesc foarte des la Murphy. Personajul colectiv Murphy pur și simplu calcă în picioare o știință exactă – Statistica. Eșantion reprezentativ? Pondere? Abateri medii? Bullshit! Statistica ar spune că probabilitatea ca liftul să se afle la parter e destul de mare, că doar toată lumea foloseste parterul. Practica îl confilmă pe Murphy, probabilitatea ca liftul să fie la parter este minimă când vrei să urci și maximă când vrei să cobori unde minimul și maximul cresc exponențial atunci când te grăbești. Statistică 0 – Murphy 1.

Să continuăm cu demontarea statisticii printr-o serie fulminantă de întrebări, că doar nu am ajuns la vârsta întrebărilor degeaba. Astfel:

De ce când ai mâinile ocupate cheile sunt mereu în celălalt buzunar? Statistic probabilitatea este clara 50%. Practic, eu mă gândesc printre dinți la Murphy.

De ce când faci pe tine toate stopurile sunt pe galben roșu? Am zis galben roșu, nu roșu simplu, pentru că doar așa îți poți asigura timplul maxim de așteptare.

De ce la case la supermarket trebuie să fie mereu în fața ta un idiot care fie a luat un produs fără cod de bare fie n-a cântărit conopida? Și nu trebuie încercat să te muți la altă coadă, pentru că fiecare casă are idiotul ei, e nevoie doar de tine ca să-și facă apariția.

De ce banda ta pleacă de la stop ultima? Nu contează că e cea mai scurtă, nu contează că în față ai mașini puternice. Mereu se va găsi o țestoasă prudentă în fața ta.

De ce vremea urâtă te prinde în pantofi și prima zăpadă în adidași? Și nu încerca să-l combați pe Murphy că o să-ți împuți picioarele în bocanci într-o toamnă târzie.

De ce observi că nu mai ai hârtie igienică când deja e prea târziu? Din acest motiv nu recomand literatură lucioasă în camera de chibzuință.

Și lista e de-abia la început.

Voi, aveți vreo experiență în care, statistic vorbind, l-ați călca în picioare pe Murphy?

 

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Fără categorie

Păcatul originalului

Fiecare dintre noi este original, unic și irepetabil. N-o să mai existe un alt tu, nu o să mai existe nimeni vreodată cu înfățișarea ta, cu mintea ta, problemele tale, visurile tale, realizările tale. Se pare că nu mulți sunt conștienți de asta și atunci încearcă din răsputeri să fie altfel, doar de dragul de a se remarca prin a fi diferiți.

Să ne înțelegem. Nu sunt nici pe departe promotorul spiritului de turmă, ba chiar am un cui împotriva lui, dar are și nonconformismul demnitatea lui. Ce spuneți de bărbații monocercelați care poartă TOȚI podoaba în urechea stângă? Păi măi dragă nonconformistule de ce nu-l pui în cealaltă ureche? A, scuze, în dreapta îl poarta popofilii. Am înțeles, cercelul se poartă NUMAI în urechea stângă. Cât neconformism…

Este valabil și pentru nonconformiștii rockeri. Cumva sunt TOȚI pletoși? Sau cei care poartă ceasul pe mâna dreaptă doar ca să nu-l poarte pe stânga. Cu alte cuvinte, fug de turmă dar crează o altă turmă, turma nonconformiștilor.

Există două categorii de nonconformiști de dragul nonconformismului. Pateticii simpli și pateticii suferinzi. Adică unii mai și suferă de dragul originalității. Vă mai aduceți aminte de ăia mici și negri de la Kris Kross care își puneau hainele invers? Cât de comod o fi când ai o urgență să cauți șlițul la spate? E adevărat că așa se evită complet accidentele fermoariere, dar pentru asta s-au inventat blugii cu nasturi…deviez.

Ideea de bază e următoarea. Dacă tot vreți să fiți originali, măcar alegeți turma comodă. De exemplu, le recomand junelor să nu aleagă turma buricelor dezgolite în toiul iernii pentru că astfel își pot atrage neplăceri lombare majore. Sau maneliștilor le recomand, dacă nu pot să tacă definitiv  să dea măcar muzica mai încet, opțiune deosebit de beniefică pentru urechea internă și pentru diminuarea urărilor noastre de ”viață lungă”.

O altă recomandare se îndreaptă către maxinonconformiștii tatuați. I-ați face epidermei voastre o mare favoare și v-ați scuti de o suferință inutilă dacă ați realiza că fluturașul întins si lucios de azi o sa fie omida zbârcită de peste câțiva ani. Fetelor înainte să vă perforați, luați în considerare o remodelare a părului, de oricare ar fi vorba. Poate fi binevenită, depinde de voi cât de originală dar cu siguranță nu implică atâta suferință plus că îl puteți remodela oricând în viitorul apropiat.

Acestea fiind spuse, voi ieși din turma blogărilor critici și voi intra în turma nonconformiștilor onirici. Mă ascund prin rămurele. Noapte bună.

4 comentarii

Din categoria Fără categorie

Neschimbarea la față

V-ați întrebat vreodată care este cea mai mare forță din Univers? Nu vă obosesc cu introduceri formale. Este vorba de ATRACȚIE, în toate formele ei, de la noile abordari materialisto-ezoterice (vezi Secretul)  la clasica gravitație (vezi Newton cel voinic și mărul de aur) și la legendara inerție (vezi lene).

De ce aduc în discuție inerția? Pentru că am observat că este sora obișnuinței, vecina lenei, și mătusa resemnării.

Zilele trecute m-am întâlnit cu un fost, e mult spus amic, să zicem un răspunzător la dat din cap. Genul de cunoștință-telenovelă, dacă pierzi câteva episoade din viața lui n-ai piedut de fapt nimic. N-o să-i dau numele pentru că în curand blogul meu va deveni și mai celebru și n-aș vrea să generez situații delicate. Să-i spunem nume de cod Ondulatu. Menționez că drumurile mele și ale Ondulatului nu s-au mai intersectat de ani buni, să zicem de când aveam președinte cu cioc.

Și cum s-au scurs prea mulți ani ca un dat din cap să fie considerat acceptabil, ne-am vazut nevoiți să înjghebăm un dialog. Evident, trebuiau trecute în revistă cunoștințele comune ca unică bază a conversației noastre. Am intrat astfel într-o mașină a timpului scotocind disperat prin minte, memoria numelor fiindu-mi mai mereu potrivnică. Nostimada a început odată ce am ieșit din tunelul timpului, pentru că eu am ieșit iar el nu. Adică, Ondulatu avea azi aceleași probleme existențiale ale decadei trecute. Gen cu ce mă îmbrac ca să agăț o femeie, ce vând ca să fac rost de bani de benzină să mă plimb noaptea la relanti prin centru, în ce disco din regie sunt cele mai disponibile femei, de ce femeile disponibile pentru mine sunt urâte, puturoase și cheltuitoare.

Culmea e că inerția Ondulatului nu este un caz izolat. Un cititor al blogului vă poate confirma întâlnirea noastră comună cu un fost coleg de liceu, să-i spunem Ștefan cel Mare, care după o bună bucată de perioadă se zvârcolea în aceleași dileme care la noi au apus odată cu pubertatea. Și exemplele pot continua.

Acestora, precum și multor altora cărora puterea obișnuinței le-a anihilat puterea vitală, le reamintesc că adaptabilitatea este unul din principalele atuuri ale umanității și ale tuturor ființelor vii. Dacă am supraviețui unei acoperiri masive cu apă, în câteva generații ne-ar crește solzi și am fi toți campioni la înot. Atunci de ce ne este frică de schimbare? De ce să stau în continuare cu bețivul nenorocit care mă bate când i se scoală sau, dimpotrivă, nu i se scoală lui? Pentru că așa m-am obișnuit? Pentru că la vârsta mea nu pot să mai fac nimic? Pentru că am ochelari de cal și nu văd decât un singur drum?

Am ajuns prea departe. Dacă ar ști Ondulatu și femeile lui puturoase că există viață și dincolo de zona de confort… ba mai mult, viața adevărată chiar e dincolo de zona de confort.

2 comentarii

Din categoria Fără categorie