Așa să-i rămână numele, Măria ta!

M-am văzut ieri cu Vali frizerița. Nu am mai vazut-o de vreo 10 ani, nu că s-ar fi lăsat de meserie, dar cei care-mi cunosc fruntea în continuă expansiune, știu că de ceva vreme trăiesc sănătos. Nu mai fumez, nu mai mănânc clătite și nu mă mai tund.

Și cum încercam să reînnod firul, frizerește vorbind, mi s-a părut de bun simț să intreb ce mai face fi-su, celebrul Paulică. Acum o avea și el vreo 30 de primăveri și o iarnă două cu troiene, cam deplasat să-și mai zică ”Paulică”. Dar ”Paul” parcă e din alt film, n-am auzit niciodată ”Ai spart oalele, Paul”, ”Paul ieși afară că te-am scuipat” sau ”Paul a scăpat turma”. Înțelegeți dramaticul situației. Evident, m-am folosit de celebrul ”Și ce mai face, ăăă…”, și așa am aflat pe rând cam de toată familia, realizând astfel că și ”ăăă-ul” are ponoasele lui.

Și, după cum v-am obișnuit, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită așa că pățania cu Paulică m-a făcut să reconsider sistemul de apelare personală. Adică numele din buletin.

N-ar fi mai corect să ne putem schimba de-a lungul vieții numele? E oarecum natural când dai cu capu de clanță să ți se spună ”Bombonel hai încă o înghițitură pentru bunelu” așa cum pare cel puțin bizar să auzi ”Albert, ți fațe băiatu mic”.

Ok, în adolescență ne ajută mult inventivii grupului, dar rar poreclele sunt legalizate iar gagicile de suflet strică toată munca echipei de creație și odată cu ea și personalitatea lui ”Șerifu”, ”Mațe”, ”Calu” sau”Cichicean” ei devenind acum ”Emil, spune-mi cât de mult mă iubești”.

Și ia gândiți-vă cum sună de la vârsta a treia în sus ”Raducu, nu-ți mai pune placa în cana mea de ceai” sau ”Viorel nu mai face pipi pe capac”.

Cred că mi-am făcut punctul și ați înțeles unde bat. Societatea a evoluat, haideți să fim deschiși la nou. Propun ca odată cu schimbarea buletinului să ne putem schimba și numele, nu numai poza. Pentru că noi creștem odată cu numele. Vremurile când lipsa de inspirație îi făcea pe Ludovic al 14-lea să-i zică lui fi-su Ludovic al 15-lea doar ca să-i facă în sâc lui bunică-su, Ludovic al 12-lea, au apus demult. Mai multă flexibilitate domnilor!

P.S. În noiembrie anul curent îmi schimb buletinul. Din acel moment numele meu este Neo. Neo Burcescu. Se abține cineva?

De floare sau de bostan

Deja e un subiect prăfuit dar reînmugurit pentru mine la lumina reflectoarelor din Ghencea. Ce ne definește pe noi ca români? Cred că frunzulița nu a mai acoperit o gogomănie mai mare de la Eva încoace. Frunza clar nu ne reprezintă, că nici verzi nu suntem, eco nici nu mai vorbesc, copaci cresc peste tot din junglă până în deșert așa că numai simbol românesc nu sunt.

Am facut un exercitiu de imaginație și am trecut sumar în revistă simbolurile românilor și le-am demontat pe toate rând pe rând:

– Dracula – de efect, dar nu dă bine la CV-ul de țară să fim sângeroși și parcă mai mult ne caracterizează partea cu țepele decăt aia cu sângele
– Sarmaua și micul- greu de reprezentat grafic, putând genera interpretări tendențioase
– Hagi, Ilie și Nadia – când o fi leul mai circulat ca dolarul (și mie îmi vine miros de compot de pere de plop), o să le tipărim busturile pe bancnotele cu puține zerouri, până atunci să traiască Mugurel

Lista se poate asezona după gust cu coloana infinitului, șprițul de vară, cichi gărls și mistrețul țiriacic, dar niciunul nu stă prea bine pe picioarele lui.

Dar iată că privind la meci și încercând să deslușesc misterul unui coscăunean care pe bună dreptate se întreba cu cine o face Bănel banking, providența mi-a revelat simbolul României. Simbolul Romăniei este: SEMINȚELE! Ce poate fi mai reprezentativ de atât?!? Semințele au puterea de a transforma o persoană aparent normală și echilibrată într-un cocalar pur sânge. Semințele sunt consumate de toți românii cu dinți. Cei mai educați le consumă în mediu familial aruncănd cojile la gunoi. Restul de 99% redau cojile naturii neluând în calcul că din coaja fără sămânță nu crește floarea, mai ales dacă este plantată pe asfalt.

Și cum vorba ceea, meciul trece, semințele rămân, sper să nu se stingă reflectoarele peste revelația mea și o să ajung să trăiesc clipa în care Obama o să vadă curcubeul în Piața Moghioroș, cranțănind diplomatic semințele de floare oferite de micii călușari.

P.S. O a doua revelație la meci a fost că Surdu nu prinde naționala că nu se înțelege cu Mutu, dar pe revelația asta aveam prea puține de brodat,

Clișeenii Rock ‘n’ Roll

Aseară am fost la film. Am urmărit cu interes pelicula Zi Ixpendăbăls în care Stallone, ca un veritabil comisar Moldovan, aleargă, regizează, centrează și dă cu capul. Am venit cu sentimente amestecate în urma vizionării. Pe de o parte, în calitate de reprezentant al sexului tare nu pot să nu fiu impresionat de lungimea, durata și calitatea actului exploziv, în calitate de reprezentant al speciei nu pot sa nu apreciez că binili învingi, dar ca posesor de materie cenușie pot recunoaște că ea, materia, nu mi-a fost de folos în urmărirea intrigii filmului. Pentru cei care doresc o provocare în direcția asta le sugerez fie sa facă un sudoku la lumina exploziilor, fie să meargă la Inception.

Cum cea mai mare parte din creier era nefolosită, am avut timp pentru a analiza câteva clișee cinematografice larg răspândite în cetatea filmului, prezente bineînțeles și la nenea Stallone.

1. Lănțișoarele se trag brutal de la gât. Chiar nu se găsește nimeni să le explice că au încuietoare? Și nu numai personajul negativ rupe lănțișorul de la gâtul victimei pentru ca în scena următoare, probabil după o vizită la bijutier, să-și agațe țanțoș prada, dar și personajul pozitiv când face un dar de rămas bun își sfâșie podoaba de la gât.

2. Femeile fug doar ținute de mână. Domnilor cineaști, știți cât de incomodă este fuga în condițiile astea? L-ați văzut vreodată pe Usain Bolt să alerge suta cu o mână în sus? Dacă eroul crede că-i rămâne salvata pe drum, propun să-i dea un avans de 100 de metri și să strige în urma ei ”primu se pune și ultimu scapă turma”.

3. Soldații inamici sunt victime sigure. Sunt mulți dar surzi, chiori și nepricepuți. Dacă vorbim de santinele, situația se agravează. Sare eroul din copac în ligheanul din spatele lui și în cel mai bun caz se oprește pentru o clipă din patrulat. Sau dacă preintr-o minune au detectat intrusul, ei se încolonează frumos și-l atacă ordonat, pe rând, ca să ajungă la toți.

Și evident că mai sunt o grămadă, dar nu vreau să joc rolul antentreistului căruia îî pute tot, critică dar nu dă soluții. În concluzie nu e filmul perfect, dar merită văzut așa că lasă-ți franțuzoaica acasă și mergi cu băieții la Zi Ixpendăbăls.

P.S. Aștept replica lui Sergiu. Un lung metraj cu în care el cu Piersic, Ilarion Ciobanu, Buză de Iepure și Cabral îl pun cu botu pe labe pe latifundiarul Arșinel ar sparge topurile din toate cinematografele sătești. Și Sergiu, nu vreau să fiu cinic, dar grăbește-te să nu rămâi fără.

Later edit: Ca răspuns la scandalizarea cititorilor, într-adevăr, Ilarion Ciobanu nu mai este disponibil pentru acest proiect. Ce e și mai trist este că nimeni nu-i poate lua locul. Sergiu, grabește-te tare!

Meseri așii

Începem azi seria dezvăluirilor șocante despre fața nevăzută a piticului porno.
Doar aici, la vorbemici.

Glumesc. Nu dezvălui nimic, vroiam doar să fac audiență și să ridic sprâncenele cititorului.

Așa că, sprâncenele jos, degetul pe scroll ca să pot intra în pâine. Azi chiar începe o serie. Seria unor meserii care nu și-au găsit (încă) ad literam locul în nomenclator pentru că, evident, guvernul se ocupă cu crize, inundații, ieșirea din colaps, redresarea economiei și alte găinării, în loc să se ocupe de lucrurile cu adevărat utile. Cu largul concurs al meu, sper ca măcar unele dintre nobilele meserii identificate mai jos să-și ocupe locul de drept în nomenclator spre satisfacția distinșilor practicanți.

Denumire meseriaș: Friselistul (fostul solitarier)

Cum îl recunoști: Tocmai i s-a redus salariul cu 25% sau/și i-au fost concediați colegii sau/și se plânge că are mai mult de lucru.
Habitat natural: Majoritatea timpului sălășluiește în spatele monitorului, cu pauze lungi și dese de țigărică pe hol.
Abilități speciale: Când simte pericolul tutelar, apasă cu o viteză uluitoare combinația de taste Alt+ Tab, imergând instant în excelul complicat din monitor.
Tendințe: Odată cu afluxul masiv de Internet, friseliști pur sânge au rămas puțini, din ei desprinzându-se familiile de feisbucari, bigiuldiști, zumari etc.

Denumire meseriaș: Miciferul

Cum îl recunoști: Este făuritorul grătarului, ctitorul micilor și cefei de porc. Activează în general la sfârșit de săptămână, acompaniat de gâtuieli cu bani, valoare și dușmani.
Habitat natural: În imediata apropiere a unui grătar. Dacă la începuturi, mici pâlcuri de miciferi își pârleau existența de-a lungul albiilor de râuri cu debit nesemnificativ, astăzi sunt greu de identificat datorită fumului gros și dens care sufocă valea.
Abilități speciale: Este masculul alfa al grupului, are mereu la el ingredientele un chiolhan reușit: un sac de cărbuni, un muștar de la bunica și ultimul volum din primăvara manelelor care până atunci s-a bălăngănit retrovizor, pâzind micistul de radarele de tip nou.
Tendințe: Pentru că văile, pădurile și poienițele sunt deja neîncăpătoare, o nouă categorie își intră în drepturi – micistul citadin. Acesta poate fi vazut azi în parcările urbei, pe terasa blocului și chiar în balcon, extaziind simțurile vecinilor.

Continuare în pagina 23…

Atenție bucătari adipoși

Mă folosesc de spațiul blogăresc pentru a trage un semnal de alarmă!

Pentru o viață slăninoasă uitați-vă la emisiunile culinare cel puțin 30 de minute pe zi.

Obsesia noastră pentru mâncare a făcut să explodeze culinariada TV. Oricăt de dibaci aș fi la slalomul printre programe, mi-este absolut imposibil sa nu dau peste un specialist în arta băgatului în gură. Fie că îmi explică cum se perpelesc jumările, fie face mișto de ”vedetele” străine de bucătărie, fie îmi demonstrează uimit cum nu se lipește nimic pe tigaia magică în care poți prăji liniștit doi mistreți cu vânător cu tot.

Lăsând glumele în baza lui Duban, primul pionier al țării, să trecem la chestiuni arzătoare. Cum e posibil să mă învețe pe mine ce să mănânc un balon pufos cu colesterolul gros ca pe mână, cu un fizic mai mult decât dezordonat, rezultat al unor principii nutritive porcine. Mai sunt unii pofticioși care aștern și literatură în domeniu. Și hop gospodinele, iuți ca albinele, asaltate din toate părțile, își însușesc tragicele informații și pun bazele unei alimentații dezastruoase. Nu-i de mirare că vad peste tot cum umblă logo-uri Michelin de toate mărimile. De fapt, mai mult stau, colăceilor nu le place mișcarea.

Revenind, e ca și cum unul cu plămănii sită, o tuse virilă, o dantură morse și o respirație vidanjică mi-ar explica beneficiile nicotinei. Sau ca și cum Naomi mi-ar face educație sexuală.

E înțeleaptă vorba din popor că sa faci ce zice popa nu ce face popa, dar în cazul adipoșilor culinari, păcatul e vizibil cu precădere în zona ombilicului și nu poate fi ascus sub nicio sutană.

Poftă bună!

P.S. Dacă am deranjat apele cu postul meu și nu mai primesc mâncare caldă o perioadă, accept donații în eugenii

Abramburicii meteo

E cald afară. Așa începeau copunerile în clasa a treia. Dar, pe lânga vipia de acum, căldura de atunci pare o figură de stil.

Pe asemenea chin termic o ploaie este o adevărată binecuvântare. Deși urăsc globalizările, nu cred că există vreun organism viu din țara asta, fără dungă pe buletin, care să nu fie de acord cu necesitatea ploii.

Și, probabil sâcâită de paparude, ploaia ne mai onorează fugar cu prezența spre bucuria oamenilor întregi la minte. Este totuși o categorie aparte, pe care simt că am tolerat-o destul, care nu este de aceeași părere. Sunt pipițele și gușterii care prezintă meteo.

Conceptul modern de prezentator meteo îmi insultă inteligența. De ce trebuie cineva să-mi citească temperaturile de pe o hartă? Văd un nume de oraș și o temperatură în dreptul lui. Mă crezi tâmpit sau analfabet?  Plus că mi se pare extrem de util să știu în fiecare zi cum a fost vremea în Europa. Simt că trebuie să-mi sun rudele din Spania să vorbim despre vreme. La fel de utile erau și cotele apelor Dunării pentru noi, vaporenii din întreaga țară, dar asta e altă poveste.

Ce m-a scandalizat la maxim la cititorii de temperaturi este că acum, când, după cum spuneam la început, toată suflarea tânjește după un strop de ploaie, și ea se lasă greu înduplecată, îi aud pe pipiți ”Astăzi va ploua pe alocuri în Crișana și Maramureș, dar de mâine vremea se îndreaptă”. Spre ce se îndreaptă, cumăfaie care ești? Îți zic eu, spre dezastru, secetă, foamete și toate bunătățile climei africane spre care ne îndreptăm.

Chiar dacă ai o dicție-n temperaturi ca nimeni altul (alta), în terminația aia nefericită a gâtului, în capul tău cu rol strict decorativ, s-a strecurat o singură idee, dar fixă, cum că vreme frumoasă înseamnă soare. Soare cât cuprinde, de dimineața până seara. Să nu care cumva să apară vreun colț de nor neprietenos că atunci vremea nu mai este frumoasă, ea devine instabilă.

Unde ești tu Romica Doamne, ca punănd mâna pe ei…

Lecția de marketing

Este imposibil să nu fi văzut un vânzator de intersecție. Pare banal și de cele mai multe ori așa este.

Stând la stop cu ochii-n patru (cu unul te feresti de cerșetori, cu altul de spălători, altul pe semafor și altul în oglindă să vezi mutra idiotului care claxonează la prima fracțiune de verde) își face apariția un nou exemplar intersecțional. Este vănzătorul de găinării rutiere deghizat în vânzător de ziare.

Cel care a brevetat noua ocupație este genial după umila-mi părere, păcat că nu își revendică acum drepturile de autor. S-ar fi îmbogățit pe spinarea papagalilor care împănzesc acum intersecțiile (și mă refer la papagalii care vând, nu la cercopitecii de la volan).

De ce e genial? Pentru că a văzut o oportunitate și a profitat. Dintre toate specimenele care trec pe lângă geamul tău la semafor, în cine ai cea mai mare încredere? În vânzatorul de ziare, e util și inofensiv. Așa că și-a facut rost de un șorț Libertatea, a îndesat în el câteva ziare că dau bine la imagine, și în acest mod simplu și pătrunzător a intrat în pielea vânzătorului ”legal” de presă.

Cum a gândit mai departe? Trebuie să vând ceva cu valoare relativ mică și care să stârnească poftele șoferului. Un creion corector de vopsea, o megabichetă, un odorizant auto (eventual cu miros de Audi, prienenii nu știu de ce, dar se amuză copios).

Dacă te gândești că nu plătește taxe, are un vad format de edili, lucrează cât îl țin poftele și nu-i reduce Boc nimic, ai în față un adevărat guru al marketingului. La mai mare!

Vamos de la plaja

Am redevenit bucureștean după o scurtă dar benefică (pentru bugetul local) vizită la mare, în localitatea cu nume de dată.

Aș adresa câteva vorbe estivale turismului autohton dar mai bine le las la foc mocnit. Ar fi un clișeu obosit să vorbesc de curățenia de pe plajă, calitatea serviciilor, componenta astrală a prețurilor care după cum este și firesc, crează nelipsitele bulucuri pe autostrada cu final brusc.

Cum activitatea mea cerebrala a refuzat deseori să interacționeze cu exteriorul din lipsă de provocări, am avut mult timp pentru inițierea câtorva dileme pitorești. Cum ar fi, de exemplu

De ce merge lumea la mare?

După lungi monologuri interioare am ajuns la o singură și solidă concluzie: din lipsă de inspirație.

Altfel de ce ai alege să faci în fiecare zi a sejurului tău estival mereu același lucru? Te scoli, mănânci, mergi la plajă, intri în apă, stai la soare, mănânci, dormi, mergi la plajă, intri în apă, stai la soare, mănânci, dormi, te scoli… ok, în funcție de vârsta din buletin și banii din portofel mai variezi puțin pe aceeași temă, mai bagi un dans, mai scoți o masă, dar scheletul e mereu același. Singura abatere de la regulă este și ea o regulă în sine. În a treia zi (sau a doua pentru cei fără rude cu coviltir) pielea nu mai suportă contactul solar. Dormit în cap, frecții cu iaurt, frisoane, dureri de cap, nu mă atinge că leșin…

Logica statului la soare îmi depășește gândirea liniară. Oricât aș încerca nu găsesc răsplata pentru orele de tortură solară orizontală. Dacă ar fi strict despre bronzat, cei mai avansați în grad sunt salvamarii și vânzătorii ambulanți pe care personal nu i-am vazut vreodată la orizontală cu aripile în sus pentru a se bronza subaxilar.

Totuși poate ar fi fost mai bine să port o șapcă…

P.S. Pentru evitarea deviațiilor mentale vă sfătuiesc să nu alegeți localitatea cu nume de dată. Pe cât posibil îndreptați-vă către o localitate cu nume de localitate, ideal ar fi unul cât mai greu de pronunțat în limba română.