Se așterne vara peste fotbal. Din fericire s-a încheiat frumos. Un meci care ne-a arătat că fotbalul poate fi un sport spectaculos. Pentru mine Barcelona are centura neagră cu 11 dani. Este încântător ce fac ei pentru fotbal și merită tot respectul și aprecierea noastră. Jos sombrero!
Acum că am revenit din spațiul extraterestru cu picioarlele pe pământ, mă gândesc logic că și noi tot fotbal ar trebui să jucăm. Că tot 11 suntem pe teren, tot câte două picioare avem și tot după minge alergăm. Sau nu alergăm după minge? Alergăm după bani și faimă? După bombe sexy și biănci? După Merțane și Jeep-ane?
Să fim realiști. Și ei tot după bani aleargă, doar că aleargă în altă ordine. Ei gândesc așa: jucăm bine ca să avem spectatori care să facă atmosferă și să plătească bilet de intrare, jucăm bine ca să avem cât mai mulți telespectatori ca să ne plătească drepturi de televizare, jucăm bine ca să vindem cât mai mult echipament sportiv și suveniruri, jucăm bine ca să ne crească cota jucătorilor ca să avem monede de schimb puternice, jucăm bine ca să avem cât mai multe victorii internaționale ca să luăm bonusuri, jucăm bine pentru că deși avem bani, o facem din plăcere. Suntem profesioniști, ne antrenăm serios și jucăm frumos.
Cum gândim noi? Tragem sfori, mutăm valize, umblăm la butoane. Conducătorii au mai mare notorietate decât jucătorii pentru că doar ei mai fac spectacol. Toate cu scopul de a câștiga mizeria de campionat care asigură carne de tun pentru unu maxim două tururi preliminare în cupele europene. De ce ne zbatem atât când știm că suntem atât de departe de lumea civilizată a fotbalului? Am fost acolo, dar setea de bani ne-a îngropat într-un balcanism letargic din care cu greu o să mai putem scoate capul.
Pentru că noi nu jucăm nici pentru spectacol, nici pentru tribune, nici pentru televiziune. Noi jucăm pentru a face bani din vânzarea de jucători și pentru câteva bonusuri europene. Și evident jucăm din orgoliu, dar și ăsta pălește în fața banilor. Și asta în condițiile în care după ce scot puțin nasul în Europa, jucătorii români se întorc acasă cu coada între picioare. Nu chiar toți, dar e sufucientă o mână de tâmplar pentru a-i număra pe cei care sunt titulari la cluburile lor.
Consecințele modului găunos de gândire din fotbalul nostru? Echipă națională zero, echipe de club zero, echipe de juniori și tineret zero. Fițe balcanice cât cuprinde.
Nu vreau să vă întristez, dar cam care sunt șansele echipei noastre campioane, puternica și temuta formație Oțelul Galați, în fața oricărei echipe din fotbalul adevărat? Dacă am juca whist probabil am fi campioni, așa singura satisfacție pe care o să o am, e că o să-și fractureze limba comentatorii străini. Un tur preliminar. Maxim două.
Vorbe mici 