Arhive lunare: Noiembrie 2010

Game on

Îi iubesc pe americani. Au fost și rămân trendsetteri (”deschizători de drumuri”, pentru fancofoni) cam în tot ce contează. Toți ne raportăm la ei chiar dacă ne este greu să recunoaștem. Nici nu trebuie căutat foarte departe de lungul nasului. De la butoanele pe care apăs acum, până la ecranul în care vedeți ce-am scris, toate sunt un concept american (fabricat în China).

Și gata cu elogiile că și-o iau în cap. Parcă ieri trăgeam alarma americanizării și acum am schimbat barca? Neah, am facut introducerea pentru echilibrul compozițional, pentru că acum urmează ceva drag mie, critica, în ceva și mai drag mie, sportul.

Sportul american. Spectacol, campioni, stadioane pline, profesioniști, bani mulți… Și pentru că tot ne dorim cu toții să fim ca ei, aș dori să-mi clarific cât mai repede câteva concepte ca să nu rămân dinozaur.

Care e rostul wreslingului? De ce m-aș uita la o luptă regizată cu final așteptat? E ceva ce-mi scapă mie? Să mă uit la niște mase musculare care se bălăcăresc amenințător deși nici măcar un bobârnac nu urmează să se dezlanțuie? Probabil fotbalul nostru i-a importat esența, dar măcar ai noștri au bunul simț să-și mai rupă picioarele din cand în când.

Jocul de Baseball. Nu mă refer la bizareria de a ciomăgi o bilă, ci la transpunerea lui în viața de zi cu zi. Vă e familiar probabil din filme cum, în tradiția legendară americană, parintele își scoate odrasla la un joc de baseball în spatele casei, care se rezumă de fapt la aruncarea bilei de la unul la altul și prinderea ei neaparat cu o mănușă tip. Și la noi pe plajă se pasează mingi cu arici pe discuri adezive și habar n-avem că de fapt jucăm baseball.

Obsesia pentru statistici. La prima vedere nu-i nimic rău în a fi un suporter informat, posesor al unei baze de date sportive solide, dar când știi cine a marcat 4 touchdown-uri într-un singur meci din campionatul liceelor (n.a. Al Bundy) dar habar n-ai unde e Olanda, nu știi cine a fost Napoleon și te aventurezi să ghicești capitala Europei… e ceva putred in Danemarca (for you american readers, Denmark is the german currency).

Dar gata că mă țineți din treabă. Trebuie să-mi pregătesc mănușa că am de regizat o leapșa în balcon. Pe coco.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Tata și fifi

Am fost vineri la bancă să decartez. Așteptănd minute bune la o coadă minusculă dar fermă pe poziție, semn al competenței și profesionalismului funcționăresc nemărginit, văd la o altă coadă cu o configurație similară, un tandem ciudat. Un tată suficient de urât purta în brațe un copil exagerat de urât, amândoi purtând câte una bucată cercel în câte una bucata ureche. Un fior rece m-a invadat și mi-a dezcârlionțat părul de pe trup. Și nu din pricina esteticii scăzute a cuplului. Până la urmă frumusețea e subiectivă și mai mult o stare de spirit. Am anticipat însă pericolul paternității deficitare.

Ce l-o fi făcut pe neinspiratul părinte să creadă că proaspăt livrata lui progenitură are nevoie de o gaură suplimentară? Simțea nevoia să facă o punte a neconformismului peste generații? Discutabil. Cum discutabil este „nonconformismul” cercelar în sine, cercelul masculilor „neconformiști” purtându-se NUMAI în urechea stângă. Nu e asta cea mai clară dovadă de conformism? Mă rog, deviez de la subiect.

Nu e oare suficient că le dăm un nume nu totdeauna inspirat, le stabilim religia care nu totdeauna li se asortează, îi învățăm să vorbească în limita competenței noastre lingvistice și îi învățăm să se poarte urmând șablonul nostru comportamental? De ce unii se încăpățânează să-și considere odraslele ca pe niște prelungiri nefirești ale personalității proprii? Personal consider copiii ca niște ramurele ale noastre în arborele genealogic și punct. Le asigurăm o bază cât ne pricepem noi de solidă pentru creștere, dar de înflorit, înfloresc singuri.

Am o sugestie celor cu viziuni similare cercelatului. Dacă în domeniul forărilor epidermice eficiența economică nu este atăt de vizibilă, în cazul tatuajelor se dovedește a fi o adevărată investiție. Colibriul tatuat azi va crește și va deveni cormoranul de mâine. Și cine nu și-ar dori un cormoran la preț de colibri?

P.S. Vă rog să nu-i arătați prezenta lui Biliboi înainte să apuc să-i spun care e cea mai tare echipă și cea mai proastă bautură.

 

2 comentarii

Din categoria Fără categorie